Mobile Blogger

               



                                            Blogger pentru mobil



             Pentru cei interesati a lansa un blog pentru mobil am hotarât sa vin în ajutorul vostru .  Pentru a lansa un blog pentru mobil, trebuie doar sa trimiteti un mesaj (care poate fi o fotografie, un text sau ambele) la adresa go@blogger.com, iar ei vor lansa blogul pentru dvs . Apoi veti primi un raspuns cu adresa URL a blogului pentru mobil si un indicativ (o parola de unica folosinta) cu ajutorul carora va puteti revendica noul blog.                                                   
         Pentru a va revendica blogul, trebuie doar sa introduceti indicativul la adresa http://go.blogger.com. Revendicarea blogului pentru mobil va va oferi acces complet la setarile si la functiile Blogger.com, va va permite sa asociati blogul cu un Cont Google si sa îmbinati blogul pentru mobil cu un blog existent.


          Mai jos aveti si un filmulet pentru a va ajuta.

         

Mehedinti-Cerna

ZONA TURISTICĂ MEHEDINŢI – CERNA

1. Introducere

Zona cuprinsă între limitele Valea Cernei, Valea Motrului şi şoseaua ce face legătura între oraşele Motru şi Drobeta Tr. Severin se află în partea de SV a României, ocupând teritoriul judeţului Mehedinţi şi extrema vestică a judeţului Gorj. Mini-nucleul turistic, apreciat în principal pentru monumentele naturale carstice, este situat în “calea” magistralei 900 feroviare, care face legătura între Bucureşti şi Timişoara, cu o importantă staţie la Băile Herculane, fapt care îi atestă accesibilitatea pe calea ferată, cel mai sigur şi ieftin mod de a călători spre Mehedinţi. Municipiul Drobeta Turnu Severin reprezintă “polul” administrativ al acestei regiuni, precum şi al judeţului Mehedinţi. Obiectivele adiacente acestei regiuni în plin curs de dezvoltare pun oarecum “în umbră” Munţii Cernei, Munţii Mehedinţi şi Podişul Mehedinţi, în imediata apropiere situându-se Cazanele Dunării, Cheile Nerei, Mănăstirea Tismana etc. Staţiunea Băile Herculane, cea mai vizitată de turişti din sud-vestul României, “introduce” turistul în lumea de mister a Mehedinţiului, prin impresionantul abrupt al muntelui Domogled, devenit rezervaţie naturală complexă, şi prin micile grote spectaculoase din jurul staţiunii. Însă turistul dornic de a descoperi impresionantele monumente naturale calcaroase se va îndepărta de tumultul de la Herculane şi va intra în împărăţia de piatră a muntelui prin locuri ca Valea Ţesnei, Cascada Vânturătoarea, Cheile Corcoaia, Peştera Topolniţa etc. Obiectivele din Mehedinţi nu sunt accesibile oricărui aventurier, ci numai aceluia care cunoaşte regulile de bază ale drumeţiei montane şi care este familiarizat cu relieful, hidrografia, clima, vegetaţia, şi fauna specifice locurilor. Acest lucru a făcut ca monumentele naturale din Mehedinţi să nu fie alterate de turişti indisciplinaţi, în urma cărora rămân urme care de obicei nu sunt plăcute ochiului iubitorului de natură. Aşadar, la drum!

2. Valea Cernei şi împrejurimile

Cerna izvorăşte de la intersecţia a patru subdiviziuni ale Carpaţilor Meridionali: Retezat, Godeanu, Vâlcan şi Mehedinţi, debutând cu o spectaculoasă zonă de chei ce poartă numele etalon de Izbucul Cernişoarei, nişte locuri extrem de izolate, dar care sunt în calea viitoarei şosele alpine care va face legătura între Herculane şi Petroşani, prin Pasul Jiu-Cerna. Izbucul Cernişoarei se află la aproximativ 60 de km de Herculane (staţiune aflată de asemenea pe Valea Cernei), dar drumul în lucru nu permite accesul auto decât pe 40 de km, până la Cerna-Sat, o localitate situată splendid la poalele masivului Godeanu. Accesul se mai poate face şi dinspre Valea Jiului, urcând cu maşina pînă la Câmpul lui Neag, apoi continuând pe jos, pe drumul forestier, cale de o zi-lumină de vară. În zonă nu există unităţi de cazare, deci cortul este cea mai bună soluţie. Ajunşi în Cerna-Sat, nu putem lăsa la o parte Cheile Corcoaiei, spectaculos monument natural construit de râul Cerna, situat chiar la marginea localităţii, şi nici Lacul Valea lui Iovan, de acumulare, de obicei punctul terminus al celor ce se încumetă cu automobilul spre culmile munţilor. 

Munţii Cernei sunt situaţi în extremitatea vestică a Carpaţilor Meridionali, pe dreapta geografică a râului cu acelaşi nume. Cu altitudini de 1500-1600 m, au aspectul influenţat de tectonică, structură şi modelare în cadrul unor mai vechi sau noi cicluri de nivelare carpatică. Relieful este puternic fragmentat de afluenţii Cernei, care au săpat chei şi canioane, greu de străbătut pe întreaga lor lungime: Iauna, Topenia, Bedina, Prisăcina, Raina, Sipu; prezenţa peşterilor este abundentă. Cel mai vizitat obiectiv este însă Cascada Vânturătoarea, o perlă turistică a masivului, accesibilă pe marcajul cruce roşie, în aprox. 1 oră de urcat din şoseaua ce urcă din Herculane pe Cerna în sus. Indicatorul se va căuta dincolo de hotelul administrat de Electrica, situat după barajul lacului de acumulare Şapte Izvoare. O surplombă face ca apa să cadă de pe stâncă într-o „perdea” spectaculoasă de apă, transformând cascada într-un unicat al României d.p.d.v. al aspectului.

Munţii Mehedinţi sunt situaţi de cealaltă parte a Cernei, întinzându-se pe 50 de km lungime între Valea inferioară a Cernei şi Valea superioară a Motrului. Împreună cu Podişul Mehedinţi, constituie unul din cele mai puternic carstificate areale montane ale României, areal alcătuit din roci sedimentare şi metamorfice, reprezentativ fiind calcarul, acoperit în sud de gnaise şi micaşisturi. Platourile carstice au în această zonă muntoasă şi deluroasă o prezenţă considerabilă, iar calcarele masive, recifale, formează relieful stâncos din zona Văii Cernei. În rândul atracţiilor turistice trebuie neapărat incluse Cheile Ţesnei, unele din cele mai frumoase şi sălbatice din România. Cheile se parcurg pe marcaj cruce albastră, timp de 4 ore dus-întors, începutul traseului marcat fiind puţin mai sus de cel spre Cascada Vânturătoarea. Turistul va pătrunde într-o lume a alpiniştilor, speologilor, botaniştilor, fauniştilor, într-un peisaj tulburător ce nu se uită uşor. Munţii Mehedinţi sunt traversaţi de şoseaua naţională ce leagă Băile Herculane de oraşul Baia de Aramă, un drum cu maşina fiind o modalitate (insuficientă) de a admira peisajul.

3. Staţiunea Băile Herculane

Orăşelul răsfirat pe Valea Cernei este polul turistic al României în partea de sud-vest. Pe calea ferată, staţiunea se află la 364 km de Bucureşti şi cam la aceeaşi distanţă pe şosea. Zona în care este amplasată staţiunea are un climat blând, de nuanţă mediteraneană, cu o floră şi faună caracteristică, fapt ce îi atestă originalitatea biodiversităţii.

Săpăturile arheologice au scos la iveală lame de silex din paleolitic, vetre de refugiu din perioada de retragere a gheţarilor şi obiecte din neolitic, care dovedesc că aici au existat aşezări foarte vechi. În Dacia Romană au fost construite pe Valea Cernei temple, băi şi s-au înălţat monumente şi statui închinate lui Hercules, Aesculap şi Hygeea, dezvoltându-se o staţiune numită „Therme Herculi” sau „Ad aqua Herculi Sacras Ad Mediam”. Funcţionând din anul 107 timp de peste 170 de ani, a fost distrusă în epoca marilor migraţii ale popoarelor, apoi refăcută la sfârşitul secolului XVIII, când turcii părăsesc definitiv Banatul.

Puterea tămăduitoare a izvoarelor termale cu apă sulfuroasă de la Herculane este cunoscută încă din vremea romanilor. Astăzi, modernele stabilimente balneare folosesc în scopuri terapeutice apele minerale termale, izvoare cu temperaturi variind între 45 şi 56 grade Celsius.

La Rezervaţia Naturală Muntele Domogled se poate ajunge pe un drum ce pleacă din spatele hotelului Cerna, perlă arhitecturală a staţiunii (chiar gara Băile Herculane este una din cele mai frumoase din ţară). Din fauna prezentă pe Domogled, dar şi în toată zona Mehedinţi, merită menţionată vipera cu corn, animal foarte periculos despre care vom afla mai multe. Pe Domogled există două circuite mai cunoscute, având ca puncte comune de plecare şi sosire fabrica de var, respectiv Hotelul Cerna, diferenţa fiind că unul atinge vârful, altul nu. La fabrica de var se ajunge de la Hotelul Minerva, urcând la şoseaua ce ocoleşte prin est staţiunea. Traseul, marcat cu bandă galbenă (marcaj uneori neutilizabil, a se poseda o hartă şi noţiuni de orientare în teren accidentat), trece prin Cheile Prolazului şi pe la Crucea Albă, însumând un timp de parcurs de 4-5 ore, nepunând la socoteală popasurile mai lungi care se impun pentru admirarea panoramei staţiunii, care se arată în toată splendoarea ei, mai ales la Cruce.

4. Valea Dunării

Dunărea, fluviu ce vine din munţii Pădurea Neagră ai Germaniei, îşi desfăşoară aici poate cel mai spectaculos sector al său (nepunând la socoteală Delta). O ascensiune pe Ciucarul Mare, munte ce face parte din Cazanele Dunării, oferă amintiri peisagistice de neuitat celor care se despart de şoseaua Orşova – Moldova Nouă pentru aprox. 2 ore, după golful Dubova. Apoi urmează gigantica hidrocentrală Porţile de Fier, cu lacul de acumulare pentru a cărui construcţie a fost necesară inundarea insulei Ada Kaleh şi strămutarea locuitorilor acesteia pe malul stâng al fluviului.

5. Podişul Mehedinţi.

 Formarea, alcătuirea geologică şi evoluţia Podişului Mehedinţi sunt concomitente şi similare celor din Carpaţii Meridionali. Relieful este alcătuit din platouri şi culmi cu altitudini de 500-700 m, separate de văi adânci. Pe calcare s-a dezvoltat un relief carstic bogat în peşteri, chei, văi seci, podul natural de la Ponoarele, depresiunile Zăton şi Balta, în care primăvara se formează lacuri.

Oraşele Motru şi Baia de Aramă sunt principalele puncte de plecare în vizita monumentelor naturale din perimetrul Podişului Mehedinţi.

Podul natural de la Ponoarele este situat lângă localitatea cu acelaşi nume şi se află pe drumul de acces în comună ce porneşte din Baia de Aramă. De fapt, comuna Ponoarele găzduieşte pe teritoriul său monumente ale naturii de mare interes, natura gravând lapiezuri, peşteri şi pereţi abrupţi. Podul este un rest din tavanul unei peşteri prăbuşite şi are o deschidere de 27 de metri şi o înălţime de 10 metri. În imediata apropiere a podului se află Peştera de la Pod, atrăgătoare, lungă de 734 m. Spre sud, ajungem la „muzeul” lapiezurilor, care se sfârşeşte în Lacul Zăton, acumulare temporară din depresiunea cu acelaşi nume. La aproximativ 1,5 km sud de comună ajungem la Pădurea de liliac, întinsă pe vreo 20 ha, determinând sărbătoarea locală a liliacului, din prima duminică a lui mai. Peşterile cele mai cunoscute sunt Topolniţa şi Ponoare, dar în zonă există zeci de peşteri, care însă nu pot fi străbătute decât cu echipament adecvat speologiei şi cu ghid autorizat al clubului de speologie din Baia de Aramă.Din Baia de Aramă, la circa 10 km, pe un drum judeţean, se ajunge în satul Tismana, de unde drumul continuă spre Mănăstirea Tismana. Se spune că după anul 1362, călugărul Nicodim înalţă din lemn de tisă o biserică, pe care Radu-Vodă I o reclădeşte în 1374 din piatră. Biserica este terminată de fiii săi, Dan I (1385) şi Mircea cel Bătrân (1386-1418). Biserica de astăzi datează din 1541 – 1542 când a fost reconstruită de Radu Paisie. Mănăstirea, monument istoric arhitectonic, apare vizitatorului ca o cetate cu turnuri medievale. În apropiere se află peretele de stâncă al Stărminei, grota străbătută de pârâul Gurnia şi Cascada Tismanei, cădere de apă de 40 de metri.

Meleagurile Mehedinţilor merită străbătute în orice anotimp de către turistul care este pregătit să exploreze lumea de basm a peşterilor, a satelor şi a văilor sălbatice.

În încheiere, ca o anexă, câteva cuvinte despre vipera cu corn, pericolul principal al tuturor zonelor carstice din Banat şi Mehedinţi. ESTE OBLIGATORIU ŞI VITAL CA ZONA MONTANĂ SĂ NU FIE ABORDATĂ FĂRĂ POSESIA UNEI HĂRŢI A ZONEI CE URMEAZĂ A FI VIZITATĂ ŞI FĂRĂ O TRUSĂ MEDICALĂ DE PRIM AJUTOR.

Vipera cu corn (Vipera ammodytes)       

Este una din cele trei specii de şerpi veninoşi din România, celelalte două specii de viperă fiind Vipera Berus şi Vipera Ursini. Se împerechează primăvara, când este cel mai des întâlnită, şi naşte în lunile august – septembrie 5 până la 10 pui, din care mai puţin de un sfert supreavieţuiesc până în primăvară. În timpul iernii, viperele hibernează în excavaţii subterane, în grupuri de peste 100 de indivizi.

Extremitatea anterioară a capului prezintă un corn mic şi moale, acoperit cu solzi. Coloritul este variabil, având o culoare de fond pornind de la gri la maro închis sau brun. Este singurul şarpe din România ce prezintă un desen dorsal evident, în formă de zigzag, de la gât până la coadă. Capul are o formă triunghiulară, diferenţiindu-se net de corp. Această formă este accentuată de prezenţa, în spatele ochilor, a glandelor cu venin.

Habitatele preferate de vipera cu corn sunt locuri uscate, accidentate, cu roca la zi (grohotişuri, stâncărie), cu vegetaţie rară. În general, aceste zone sunt puternic însorite, vegetaţia fiind reprezentată de tufărişuri de liliac sălbatic, cărpiniţă, scumpie, păducel, măceş etc. de asemenea, trebuie să existe fisuri sau excavaţii în rocă, în care să se poată retrage în timpul nopţilor sau în caz de agresiuni.

Hrana preferată a viperei cu corn este reprezentată de rozătoare mici şi diferite specii de şopârle (exemplu: guşterul). Este un animal activ, care vânează în timpul zilei.

Vipera cu corn este un animal timid, lent în mişcări, fără tendinţă de agresivitate. În prezenţa omului sau a unor animale rămâne nemişcată sau încearcă să se ascundă sub pietre sau vegetaţie. Dacă este încolţită, şuieră scurt şi puternic şi se strânge colac încercând să intimideze agresorul. De reţinut este că nu atacă niciodată cu intenţia de a ucide, ci doar pentru a se apăra. Vipera cu corn nu poate sări, ci doar poate muşca la o distanţă de max. 25 cm, niciodată mai sus sau mai jos de nivelul la care se află. În cazul în care întâlniţi o viperă cu corn, nu intraţi în panică şi păstraţi o distanţă de cel puţin un metru faţă de animal, pentru a fi în deplină siguranţă. Vipera, în ciuda reputaţiei sale, nu va sări să va muşte şi nici nu vă va urmări, ci se va linişti imediat ce se va simţi în afara pericolului, ascunzându-se. Dacă nu este agresată direct, nu prezintă nici un pericol pentru om sau animale. Muşcătura este rareori fatală, nepunând viaţa în pericol decât dacă muşcătura este la nivelul feţei, gâtului sau pieptului. Serul antiviperin se foloseşte numai la cazuri foarte grave, o persoană adultă şi sănătoasă neavând nevoie de administrarea acestuia. În caz de muşcătură, se dezinfectează rana cu o soluţie nealcoolică, nu se intră în panică şi nu se consumă băuturi acceleratoare ale pulsului cardiac, în caz contrar veninul fiind mai rapid absorbit în organism. Se înlătură cu calm obiectele vestimentare din jurul rănii şi se aplică un bandaj strâns din tifon sau faşă elastică, care să permită totuşi circulaţia sângelui. Se imobilizează membrul respectiv ca în cazul unei fracturi şi se încearcă transportul la cel mai apropiat spital. Se pot folosi medicamentele calmante (atenţie, nu sedative!!!).

Specia este strict protejată prin lege, atât în România cât şi în Europa. Este interzis să capturaţi, să deţineţi, să ucideţi sau să molestaţi în vreun fel exemplarele ce aparţin acestei specii. Conform Legii 462/2001 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, asemenea fapte se pedepsesc cu amedă între 500.000 (50) şi 75.000.000 (7500) lei, în funcţie de gravitate.